Acum ne gasiti pe VerdePePaine.ro

Noi suntem Andreea și Doru, 2 împătimiți ai experiențelor senzoriale, ai gusturilor autentice. Ne-am văzut, ne-am plăcut, ne-a unit pasiunea pentru mâncare și gustul bun. Am devenit parteneri de viață și pasiunile noastre, pâinea cu maia și stilul de viață sănătos, simplu, și-au găsit numitorul comun. Plecăm de la ideea că a mânca este o artă și ca orice artă trebuie învățată, educată. Acest lucru este în permanență o provocare pentru noi cu fiecare gust, cu fiecare senzație pe care o încercăm atunci când savurăm ceva nou.
Ne dorim să împărtășim cu voi din ceea ce nouă ne aduce bucurie: acea plăcere de a mânca cu poftă!

“Verde pe Pâine” este felul nostru de a trăi sănătos, de a învăța și a ne educa să fim și să mâncăm altfel. Prin acest mod de viață încercăm să îndepărtăm tot ceea ce este nociv în jurul nostru și să ne întoarcem către noi, să ne acordăm timp să gândim, să privim în jur, să căutăm produse și ingrediente cât mai naturale, cât mai simple și să învăţăm din nou să gustăm din simplele plăceri ale vieții.

Vă aşteptăm cu drag să ne vizitaţi pe www.verdepepaine.ro .

Covata cu Maia – paine cu maia naturala si produse de panificatie din faina bio

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi fost nu s-ar fi povestit………şi nu, nu este vorba nici de o fată prea-frumoasă, nici de vreun zmeu fioros, ci de o amintire, o amintire vie a unui gust, a unui timp în care toate le savurai cu o poftă nebună, o amintire „rumenită” de pâine cu maia a bunicii.

Cu această amintire am pornit la drum, dorindu-ne să regăsim senzaţia şi plăcerea de a mânca o pâine adevărată. Am scormonit prin amintiri, prin acele momente în care bunicii făceau pâine şi am încercat să reconstituim fiecare etapă, fiecare pas din intinerariul minunat al plămădirii pâinii. Au fost lucruri pe care ni le-am amintit, au fost multe alte lucruri pe care le-am aflat de la cei ce stăpânesc deja meşteşugul pâinii adevărate. 
Ne-am amintit că bunica nu făcea pâine cu drojdia pe care o foloseam, ci cu maiaua vie pe care au folosit-o oamenii de la început. Am început să ne informăm şi am aflat cât de benefică este maiaua pentru sănătatea noastră în comparaţie cu drojdia, care este un produs cu risc alergenic. Trecând la maia, am simţit cum pâinea începe să capete gust.
Am citit mult, am experimentat şi mai mult şi am reuşit să redescoperim GUSTUL atât de căutat.

 

Suntem localizaţi în Bucureşti şi ne-am gândit să împărtăşim cu voi acest GUST, fie prin PRODUSELE noastre, fie prin ATELIERE de Pâine cu maia.

 
Vă aşteptăm cu drag!

logo covata centrat